Desenează-mi aripi și păcălește-mă că pot să zbor,
Adună starea asta și prefă-te că nu ești apăsat de dor.
Apleacă-te spre vise, inclină-te la nori
Cădea-ve in prăpăstii de zeci de mii de ori
Și nu vei vrea să vezi, și îl vei ignora
Sub glasu-nbărbătării cedează viața ta
Alerg, respire, cedez, inspire și iar expir
Un iz de toamnă rece, un dulce elixir
Pășesc cu sânge rece, că nici nu știu altfel
De zeci de mii de ani, prăpăstiile-s la fel
Dar vreau s
Te-ai gândit tu că-i mai bine
să pui virgule și puncte
și să faci din proză - rime,
să pui zeii să te-asculte?
Ai crezut tu, om dement,
că ai leacul pentru toate
și că poti citi atent
litere înscrise-n șoapte?
Îndrăznit-ai tu în zile
să te-ngropi în asfințit
într-o carte fără file
când știai c-am amuțit?
Socotit-ai că-n eteruri
va fi rai să te primească
și desculț să umbli-n ceruri
într-o robă-mpărătească?
Chiar credeai că într-o noapte
toate se vor hărăzi
să te
Amalia si fuga de fluturi by dreamshavelegs, literature
Literature
Amalia si fuga de fluturi
Îmi întinse flaconul alb fără etichetă, din care se ghiceau pastilele mici, închise la culoare, rânjind cu dinţii mari şi galbeni. Mâna-I rămase în suspensie. Un singur cuvânt îmi trecea prin minte şi sunt sigură că şi ea se gândea la acelaşi lucru. Îmi aruncă foaia albă şi pixul înaintea mea. Scrie-i! îmi porunciră ochii negri din spatele pânzei la fel de negre ca tăciunea, iar eu nu cutezam să mă mişc încă să adun obiectele de pe jos. În mână îi mai ramăsese o sticlă mare şi vişinie, probabil plină cu vin. S
"Cheia e echilibru'. Fii un pic mai relaxat". Inspira, expira, încerca să nu se trădeze. Palmele îi transpirau. În orice moment, putea să-l ia de mână şi ar fi simţit sudoarea greţoasă ce se întindea pe toată suprafaţa mâinilor, sărată, umedă. Şi-apoi se gândea de ce? De ce să fie intimidat de ea? Studentă la chimie, cam proastă şi totuşi draguţă foc. Ar fi putut-o nimici într-o secundă, nu se ştie cu ce, dar ar fi putut. Bluza asta roşie îi amintea de ceva da, o
Copaci parasiti de coroanele lor,
pasari negre ce pleaca in zbor;
Un vant dur, ce loveşte
de zor...
Usi ferecate cu zavor,
Suflete ingreunate de
sentimente ce dor...
Doar o lumina slaba
palpaie in departatele zari;
In rest, si Pamantul se
inspaimanta de intunecatii nori...
Timp lasat sa curga cu
Lacrimi si durere;
Nu-i nicăieri nici milă,
nici mangaiere;
Doar o lume otravita de veninul
propriilor regrete...
Sageti infipte
In inimi dezamagite,
Ce s-au prefacut doar in vise -
risipite
Si, peste tot,
o linişte asurzitoare şi rece:
Ea nu te lasă sa dormi ... dar
nici nu te trezeste....
Doar flacăra de lumânare
Se mai zăreşte-n bezna nopţii,
O urmă de îngândurare
Se-aşterne peste fila cărţii.
Stiloul îşi aşteaptă soarta
Şi-ar scrie fără de cusur,
Însă cerneala este gata
Iar liniştea nu pot s-o-ndur.
Atâtea versuri fără noimă,
Fără pereche, fără glas,
Atâta suferinţă-n taină...
Te chem şoptind la orice pas.
În fiecare stih te-aş scrie,
Te-aş recita la infinit;
Iubirea mea-i o poezie
Ce n-are titlu...sau sfâr
Cu cât înainta pe strazile însorite, cu atât pălăria i se lipea mai mult de creştetul capului. Deşi trenciul gri se chinuia să-l lege de pasivitate şi de asfaltul aproape topit, paşii se succedau rapid şi haotic, precum o piesă allegro cântată de o orchestră de albine fără dirijor. Tălpile pantofilor se bălăngăneau aproape descusute, lipăind şi lipindu-se de trotuar. Fixa cu privirea fiecare trecător, câte un zâmbet ferm, colţurile gurii ridicate în sus, învingătoare, sprânc
Îşi puse pălăria pe cap şi se privea în oglindă. Peter Smith! Îşi scoase buletinul galben şi se chinuia să-l îndoaie, dar el sărea ca o bârnă în sus teafăr. Îşi mobiliză toată forţa strângând din dinţi şi mai încercă o dată. Peteeeer Smiiith! Dar plasticul revenea la fel de vesel şi intact, până şi poza aceea cu pixelii deformaţi avea un zâmbet ascuns în colţul din dreapta jos care-I făcea cu ochiul. îl lăsă să-I cadă di
No comprendo... işi scărpina creştetul încercând să ghicească şi să înţeleagă momentul din care a încetat să mai încapă pe uşă. Nu simţea nicio schimbare, se privea de sus până jos şi cu toate astea, corpul I se părea la fel. Îşi frecă ochii debusolat. Mai încercă o dată, dar şoldurile nu intrau şi pace!
Paul cel blond, îmbrăcat în cămaşă verde şi vaporoasă, puternic mirosind a parfum, işi drese glasul în spatele lui şi intră
Aplaudau vociferând, bătând din mâini ṣi din picioare. La cinci fix, zgomotele ȋncetară ca o furtună ȋntreruptă brusc ṣi toṭi ochii se ȋndreptară spre acelaṣi perete alb ṣi scorojit de vreme. Amalia nu reuṣise să vadă povestea pe care o lăudau toate colegele ei cu atâta vervă, dar azi simṭea că este ziua predestinată, ziua ȋn care va ȋnṭelege totul ȋn sfârṣit. Mintea ȋi zbura aiurea, urmărind fluturaṣul care se plimba de colo-colo ṣi care o făcea să